Mecanica este o ramură a fizicii care studiază modul în care se schimbă poziția corpurilor, schimbare numită mișcare mecanică.Fondată de către fizicianul Isaac Newton în celebra sa lucrare „ Philosophiae Naturalis Principia Mathematica”, mecanica clasică studiază legile mișcării mecanice a corpurilor macroscopice care se deplasează cu viteze mici în comparație cu viteza luminii. Ulterior, fizicianul Albert Einstein a generalizat mecanica clasică prin crearea mecanicii relativiste capabile să descrie și mișcările corpurilor la viteze mari. În fine, pentru studiul mișcării corpurilor microscopice, a fost creată mecanica cuantică.
Subramurile mecanicii sunt statica, cinematica și dinamica. Statica studiază condițiile în care se realizează echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor și a cuplurilor, cinematica descrie mișcarea mecanică neglijând cauzele acestei mișcări, iar dinamica reușește să stabilească legile mișcării mecanice ținând seama de toate cauzele care pot modifica poziția corpurilor.
Mecanica reprezintă o ramură a ştiinţelor naturii care a apărut din cele mai îndepărtate timpuri. Această ştiinţă a avut un rol de seamă în dezvoltarea civilizaţiei omeneşti, naşterea şi dezvoltarea sa permanentă fiind o consecinţă a problemelor practice apărute în fiecare epocă, legate de construcţii, transporturi etc. Mecanica studiază una dintre multiplele însuşiri şi manifestări ale materiei şi anume mişcarea, prin aceasta înţelegând toate schimbările şi procesele care au loc în univers începând cu simpla deplasare şi terminând cu gândirea. Materia este inepuizabilă şi ca atare şi procesul cunoaşterii ei.
Mecanica teoretică clasică sau mecanica newtoniană studiază una dintre cele mai simple forme de mişcare, cunoscută sub numele de mişcare mecanică, definită ca fiind modificarea relativă a poziţiei unui corp sau a unei părţi a acestuia în raport cu un alt corp considerat ca reper sau în raport cu un sistem de referinţă. Dezvoltarea mecanicii s-a făcut simultan cu aceea a matematicii, progresele uneia din aceste ştiinţe antrenând progresele celeilalte. Din acest punct de vedere, mecanica a constituit un model şi pentru alte ştiinţe de bază ale naturii (fizica, biologia, chimia), acestea urmând un proces de matematizare analog.
La dezvoltarea mecanicii au contribuit unii dintre cei mai mari savanţi ai lumii. Simpla lor enumerare ar necesita prea mult spaţiu. Vom aminti totuşi savanţii ce au avut o contribuţie esenţială la naşterea şi dezvoltarea acestei ştiinţe.
De antichitate sunt legate numele lui Aristotel (384-322 î.e.n) şi Arhimede (287-212 î.e.n). Primul a enunţat principiul inerţiei iar cel de-al doilea este considerat întemeietorul Staticii.
Perioada Renaşterii conţine şi ea nume mari : Leonardo da Vinci(1452-1519), Nicolaus Copernic (1473-1543), Johannes Kepler (1571-1630), C.R. Huygens (1629-1695) etc.
Întemeietorii mecanicii clasice rămân însă marii savanţi Galileo Galilei (1564-1642) şi Isaac Newton (1642-1727). Galilei stabileşte noţiunile de bază ale cinematicii, viteza şi acceleraţia, studiază căderea corpurilor, mişcarea pe plan înclinat, formulează principiul inerţiei la forma actuală şi susţine cu mult curaj concepţia heliocentrică a lui Copernic. Cel care extinde studiul mecanicii la întreg sistemul planetar şi stabileşte cea dintâi lege fizică scrisă sub forma unei ecuaţii diferenţiale este, însă, Newton. El defineşte principiile fundamentale ale mecanicii şi descoperă legea gravitaţiei universale.
Savanţi de referinţă întâlnim şi în secolele XVII-XIX : Leonard Euler (1707-1783), Jean LeRond D’ Alembert (1717-1783), William Hamilton (1805-1865),Joseph Louis Lagrange (1756-1813), Carl Friedrich Gauss (1777-1855), Henri Poincare (1854-1912) etc.
Mecanica modernă este legată de numele lui Max Plank (1858-1947), Erwin Schrodinger (1887-1961) şi al luiAlbert Einstein (1879-1955).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu